Putin a transmis un MESAJ către Ucraina: ”Este absolut inacceptabil”

Putin a transmis un MESAJ către Ucraina: ''Este absolut inacceptabil''
Publicat: 28/01/2014, 11:34
Actualizat: 29/07/2014, 20:02

Rusia nu va interveni în situația din Ucraina, unde confruntări violente între manifestanți proeuropeni și forțele de ordine s-au soldat cu cinci morți, a declarat joi purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP.

„Credem că nu avem dreptul să intervenim în afacerile interne ale Ucrainei în niciun mod. Este absolut inacceptabil să ne amestecăm în afacerile interne” ale altei țări, a declarat Dmitri Peskov într-un interviu publicat pe site-ul tabloidului Komsomolskaia Pravda.

Rusia este „convinsă” că autoritățile ucrainene „știu ceea ce este necesar să facă și vor găsi cea mai bună soluție pentru a aduce situația la normal și a restabili pacea”, a spus Peskov.

El a deplâns „ingerințe străine” în criza din țara vecină, „evidente” în opinia sa.

„Nu-i putem înțelege pe ambasadorii țărilor străine aflați la post la Kiev, care le spun autorităților din Ucraina ce să facă și de unde să-și retragă trupele și poliția”, a spus purtătorul de cuvânt, fără să ofere alte precizări.

„Bineînțeles că nu putem să aprobăm acest lucru, care ne procoavă indignarea”, a subliniat Peskov.

„Rusia și Ucraina sunt două țări surori”, „ni se face rău văzând ceea ce se petrece la Kiev”, capitala ucraineană, care este, începând de duminică, scena unor confruntări violente, a continuat el.

O fostă republică sovietică, Ucraina este afectată de două luni de o mișcare de contestare fără precedent a regimului, după decizia autorităților ucrainene de a renunța la o apropiere de UE, în favoarea Rusiei.

Adoptarea săptămâna trecută a unor legi controversate, care înăspresc în mod drastic sancțiunile aplicabile manifestanților, a relansat mobilizarea opoziției proeuropene, provocând confruntări de o violență fără precedent la Kiev.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...